CINE SUNTEM

Baptism Portrait este mai mult decât orice o echipă care lucrează pentru aceeași pasiune minunată: botezurile. Pentru că la rândul nostru suntem o big happy family (la propriu, chiar suntem echipe de doi cu doi – doi părinți, doi copii), am decis să înaintăm cât mai mult în această direcție, pe aceasta nișă a botezurilor.

Am decis să investim timp și răbdare în a construi o echipa dedicată botezurilor, ca entitate separată, deoarece botezurile sunt evenimente cu adevărat speciale, care se delimitează de orice alt tip de eveniment.

Avem o experiență de peste cincizeci de botezuri pe an, la care am participat cu drag, surprinzând cele mai inedite momente. Da, unele la care nimeni nu s-ar fi așteptat, dealtfel. Ne place atmosfera din ziua botezului, ne plac pregătirile și mărturiile micuțe care spun povestea micuțului viitor creștin. Ne plac serile cu muzică în surdină, ne plac horele și părinții plini de viață. Ne plac bunicii emoționați.

Ne place Crezul (e toată lumea atentă la nași atunci) și nu ne sperie pe noi stropii de apă din cădelniță. Ne place să surprindem detaliile, pânza topită care îmbracă bebelușii proaspăt scăldați în apa sfânta și mirosul de mir.

Ne plac lacrimile de fericire și suntem adevărat agenți secreți sub acoperire, gata oricând să intervenim daca situația o cere. Da, la nevoie putem schimba chiar și un scutec, suntem și noi părinți, remember?

Nu suntem doar o echipă foto-video de botez, ci suntem, pentru o zi, parte din familia micuțului, parte din decor, din peisaj, din întreagă bucurie. Încercăm să fim mereu alături de cei care ne aleg, dând înapoi puțin din bucuria pe care o primim la rândul nostru.

DE CE SĂ NE ALEGI PE NOI?

basic_photo

Fotografiem și filmăm
exclusiv botezuri

Participăm bucuroși la peste 50 evenimente de acest tip în fiecare an în București și împrejurimi

surprindem-cu-grija

Suprindem cadrele cu grijă
pentru copii

Știm cum să fotografiem sau să filmăm copiii fară să îi deranjăm in timpul slujbei sau la restaurant

love

Suntem părinți și știm cât de important este botezul

Suntem dedicați pentru că suntem părinți și știm cât de important este botezul pentru orice familie

ECHIPA

Fashion, Lifestyle

CHRIS BROWN

PHOTOGRAPHER
team_l1
Fashion, Lifestyle

CHRIS BROWN

PHOTOGRAPHER
team_l2

TESTIMONIALE

Vă mulțumim din suflet! Sunteți absolut minunați! Oameni calzi,foarte simpatici și prietenoși! Profesionalism la cote maxime! Acum avem in cutia de amintiri poze de la botezul celui mic așa cum ne-am dorit! Recomand cu toată încrederea și sinceritatea! Vă pupăm!
Gabriela Toma

Mămică

Gabriela Toma
Bună dispoziție, profesionalism, punctualitate și, cel mai important, ochi pentru frumos!
Raluca Dumitrescu

Event Planner

Raluca Dumitrescu
Sunteți minunați! După 2 evenimente împreună cu voi pot spune ce ne-am simțit extraordinar iar pozele au fost de fiecare dată super! recomand cu drag și cu siguranță când vom mai avea un eveniment veți fi acolo.
Corina Tomescu

Mămică

Corina Tomescu